IIS Stiri IT

Fii la curent cu noutatile din jurul tau

Semnalizator anti-ciocnire, ca să nu dai cap în cap cu alţii (Curiozitati) PDF Imprimare
Stiri - Noutati Gadgeturi
Miercuri, 10 Martie 2010 17:00

De câte ori ţi s-a întâmplat să ieşi după colţ şi să dai nas în nas, cap în nas, nas în cap sau cap în cap cu altcineva? Probabil că nu de foarte multe ori, însă dacă faci parte din tabăra "excepţiilor" ghinioniste, conceptul următor te va încânta. Este vorba despre un sistem de semnalizare care îţi indică prezenţa unei persoane de partea cealaltă a zidului, în apropiere de zona de intersecţie. În felul acesta, vei păşi cu mai multă atenţie şi vei evita o ciocnire violentă.

Ideal ar fi totuşi ca semnalizatoarele să afişeze şi distanţa până în intersecţie a celeilalte persoane aflate după zid, pentru că am putea întâlni situaţii amuzante în care ambii indivizi să se oprească în aşteptarea trecerii celuilalt.

Chiar şi aşa simplistă, ideea a fost premiată la Red Dot Design Concept Awards. Adevărul e că în clădirile cu multe culoare care se intersectează şi cu mulţi angajaţi grăbiţi să-şi impresioneze şefii ar fi necesar un astfel de sistem. Poate şi în spitale sau restaurante.

Cuvinte cheie: semnalizator, anti-ciocnire, concept

Subiecte asemănătoare:
» Sony are propriul concept pentru formatul Micro Four Thirds
» Cum arată un laptop Samsung cu ecran AMOLED translucid?
» TIR-ul transparent – un concept foarte util de la Art Lebedev
» Internetul va căpăta gust şi miros!
» Tastatura cu adevărat portabilă te protejează şi de viruşi

Articol original - Semnalizator anti-ciocnire, ca să nu dai cap în cap cu alţii, de pe site-ul go4it.ro

Continuare.. go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse